Cerul se maniase cumplit,aruncand tunete si fulgere, copacii pareau ca vor sa se desprinda de la sol, vantul vajaia in tot tinutul, orasul era pustiu, fara urma de vietate macar,iar ea era trista, abatuta,plimbandu`se pe o alee intunecata, din spatele unui bloc.
Nu ii era frica de ploi, de vant, defrig, de oameni, de nimic. Era pe lume doar ea ..si propria-i constiinta.
Se aseaza intr`un coltisor, se ghemuieste si plange.
Varsa lacrimi amare pentru tot ceea ce a insemnat viata ei, pentru singuratatea pe care a trebuit sa o indure.
Si a trecut o zi, si au trecut 2,3...
Si fata statea acolo, inghetata, singura.
Deodata, un om scund, un pitic, o fiita ciudata, dar foarte frumoasa a luat`o de mana si a dus`o departe..
Intr`un taram fermecat, in care soarele zambea, insotiindu`o la fiecare pas pe care il facea, vantul abia daca iti atingea obrazul, florile intorceau capul una dupa alta si te incantau cu miresmele lor...acolo, fata se simtea in siguranta..
Acolo era lumea ei.
Acolo era visul ei.
Acolo era ea...
