Un cer cristalin si de-un străfund senin,
mi-arata amintiri ce par ca nu mai vin.
Natura îmi surâde, dar eu sunt conştiincioasa
Si din drum n-am vrut, sa mă fi întors.
In oglindirea apei ce curge uşor la vale,
Îmi vad chipul in mainele tale.
Mă las in nemurirea speranţei ce se stinge
Cand mana prea uşor apa o atinge.
Si-n aer parca zboară gânduri ce-mi vin in minte
In anume fel parca sa m-alinte.
Sufletu-mi ia chipul unui înger mic,
Dar fiindu-i parca frica, a dispărut un pic.
Florile zâmbesc timide-n lumea lor,
Dar amintirile, simt ca parca dor
Pe o roşie petala as vrea acum sa urc
Si in alta lume as vrea sa mă duc.
Pe-ntinsele meleaguri pe care am văzut,
Nimic deosebit nu mi s-a părut.
Era monotonie, era aer sublim,
La fel ca in lumea in care trăim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu