Singurătatea

In coltul unei case,pe`o uliţa pustie,
Sta tăcuta o fata cu gânduri o mie.
E singura copila, trista, abandonata
De cel care credea ca ii este tata.

Sta intr-un colt tacuta,privirea-i este goala,
Nu mai iese din casa, nu mai merge la scoală
Întruna se gandeste si greu e sa-si dea seama
Ca tata e plecat, ca nu mai este mama.

Ea singura pe lume ca a rămas se pare
Si caută-n zadar o mica alinare.
Nu ştie si nu poate sa inteleaga acum
Ca fiecare parcurge propriul sau drum.

Si mai visează inca,nu poate sa accepte
Ca pe parintii ei n-o sa-i mai aştepte.
Ca uşa e inchisa,ca nu mai este tata
c-atunci cand ii e greu, n-o s-o ajute mama

cum sa se lipsească ea de spijinul dorit ?
cum sa accepte oare ca totul a pierit ?
cum va fi viata de-acum înainte
cine o s-o-nvete sa fie cuminte?

E mica si plapanda,naiva,inocenta
Cum va trai in lumea asta violenta ?
Sa se descurce poate, dar fara ai ei parinti
Nu ştie cum e viata, nu ştie cum o simţi.


Si-ncepe acum sa planga,lacrimi inunda fata
Care este lumea, ce înseamnă viata ?
Ce-nseamnă a trai singur p`aceasta lume
Ce`nseamna a nu-ti şti oare al tău nume ?

Pe gânduri iarasi cade, cu sufletu-necat
Căci parintii ei de mult au plecat.
Sa se întoarcă acum,stie ca nu e poate
Dar ştie f bine c-o vor veghea in noapte.

Ar vrea o data timpul înapoi sa-l dea
Ar vrea cu tata-n braţe o data sa mai stea
Ar vrea sa mai zambeasca,mama sa ii vorbească
Ar vrea sa simtă inca o data dragostea părinteasca.